Retenția completă de urină – montarea sondei uretro-vezicale

    Survine la pacienții  fără istoric urologic, are un debut brusc și dispare după sondajul uretro-vezical, cu mentinerea temporară a sondei uretro-vezicale sau după administrarea de tratament farmacodinamic.

       Cauzele principale ale retenției complete de urină:

    -obstrucțiile subvezicale – adenoamele de prostata, uretritele acute si cronice, stricturi de uretră, fimoze

    -cauze vezicale – tumorile vezicale, scleroza de col, litiaza vezicală.

        Hematuria – reprezintă o urgență de diagnostic. Se începe cu o consultație generală (anamneză, examen clinic și paraclinic, examen de urină). Orientativ vorbind, hematuria inițială este caracteristică adenomului de prostată și adenocarcinomului de prostată, pe când cea terminală este caracteristică tumorilor vezicale, calculilor vezicali și cistitei.

         Hematuria macroscopică necesită o investigație numită cistoscopie.

    În cazul în care sângerarea:

    –debutează în tractul urinar inferior: este caracteristică în adenom sau adenocarcinom prostatic, tumoră vezicală, calculi vezicali, cistită.

    -în tractul urinar superior: este manifestată prin ejaculat ureteral hematic:

*unilateral: în tumora renală, litiaza reno-ureterală

*bilateral: de cauza urologică: în rinichiul polichistic, litiaza reno-ureterală bilaterală și de cauză nefrologică: glomerulonefrite, necroza papilară, amiloidoza.

           Fimoza – reprezintă imposibilitatea decalotării țesutului prepuțial în așa fel încât pacientul nu poate să își asigure o toaletă locală riguroasă. Operația de corecție se numeste circumcizie.

           Complicații:

    -infecții locale repetate (balanită)

    -disconfort în timpul actului sexual;

    -retenție de urină.